eu (Dicționar de neologisme, 1986)EU- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron.
e-u-, var.
ev-. / < it.
eu-, fr.
eu-, cf. gr.
eu – bine].
eu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eu2 (concept filosofic) [pron.
eu] s. n., art.
éuleu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)Eu, simbol chimic pentru
europiu.eu (Dicționaru limbii românești, 1939)2) eu-, prefix vgr. care înseamnă „bine”, ca în
eŭ-fonie. Corespunde cu ngr.
ev și vsl.
blago-. V.
dis- 3.eu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eu1 [pron.
ieu] pr., d. acc.
míe, neacc.
îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc.
míne (prep. +
mine), neacc.
mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)eu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)éu pron. – Pronume personal de
pers. 1
sing. –
Mr. eu, io(ŭ), mine, megl.,
istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830),
cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (
sard. eo, Matera
eu),
prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen.
mie ‹
mĭhĭ, dat. (î)mi ‹
mĭ, acuz. mă ‹
mē sau
mine ‹
mēne. Se folosește
acuz. cu
prep.:
cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În
Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță
io.eu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr.
eu-, cf.
gr. eu, bine)
eu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EU, pron. pers. 1,
s. n. I. Pron. pers. 1
sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect)
Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale)
Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele
mie, îmi, mi)
Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea)
Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal)
Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic)
Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele
mine, mă, m-)
Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal)
M-am trezit târziu. 4. (Urmat de
unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare)
Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.;
Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [
Pr.: (
I)
ieu. – (
I) Dat.
mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. — Var.: (pop.,
I)
io pron. pers. 1
sg.] — (
I) Lat.
ego, mihi, me, (
II) calc după
fr. [le]
moi, germ. [das]
Ich.eu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EU, (
I)
pron. pers. 1
sg. (
II)
euri, s. n. I. Pron. pers. 1
sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect)
Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale)
Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele
mie, îmi, mi)
Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea)
Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal)
Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic)
Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele
mine, mă, m-)
Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal)
M-am trezit târziu. 4. (Urmat de
unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare)
Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (
Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [
Pr.: (
I)
ieu. –
Var.: (
I, pop.)
io pron. pers. 1
sg.] –
Lat. ego, mihi, me.eu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n.
Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.