etern (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există de totdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din
lat. aeternus.etern (Dicționar de neologisme, 1986)ETÉRN, -Ă adj. Care nu are limite în timp; veșnic, nesfârșit, nepieritor. [< lat.
aeternus, cf. it.
eterno].
etern (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)etern (etérnă), adj. – Veșnic, nepieritor.
Lat. aeternus (
sec. XIX). –
Der. eternitate, s. f., din
fr. éternité; eterniza, vb., din
fr. éterniser.etern (Marele dicționar de neologisme, 2000)ETÉRN, -Ă adj. (și adv.) care nu are limite în timp; veșnic, nepieritor. (< lat.
aeternus)
etern (Dicționaru limbii românești, 1939)*etérn, -ă adj. (lat.
aeternus [din
aeviternus], d.
aevum, ev. V.
etate). Fără început și sfîrșit, veșnic:
Dumnezeŭ e etern. Perpetuŭ:
recunoștință eternă. Orașu etern, Roma. Adv. În mod etern, tot-de-a-una:
a exista etern.etern (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)etérn adj. m.,
pl. etérni; f. etérnă, pl. etérneetern (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)etern a.
1 veșnic:
1. fără început și fără sfârșit:
D-zeu e etern; 2. care va dura totdeuna:
osândă eternă; Cetatea eternă, Roma.
etern (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. —
Din lat. aeternus.