eristic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj.,
subst. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊
Școala eristică = nume dat școlii filozofice din Megara, datorită înclinării ei spre controverse.
2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate.
3. S. m. și
f. Adept al eristicii. – Din
fr. éristique.eristic (Dicționar de neologisme, 1986)ERÍSTIC, -Ă adj. Referitor la eristică. ◊
Școala eristică = nume dat școlii din Megara, datorită înclinării ei spre controverse. //
s.m. și f. Adept al eristicii. / < fr.
éristique].
eristic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ERÍSTIC, -Ă I.
adj. referitor la eristică. ♦ școală ~ă = nume dat școlii filozofice din Megara (Grecia antică), datorită înclinării ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr.
éristique, gr.
eristikos)
eristic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj.,
s. f.,
s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊
Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse.
3. S. m. și
f. Adept al eristicii. – Din
fr. éristique.eristic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)erístic (referitor la eristică)
adj. m.,
s. m.,
pl. erístici; adj. f.,
s. f. erístică, pl. erísticeeristic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÍSTIC, -Ă, eristici, -ce, adj.,
s. f.,
s. m. 1. Adj. Care aparține eristicii, referitor la eristică. ◊
Școala eristică = nume dat școlii filosofice din Megara, datorată înclinării ei spre controverse.
2. S. f. Artă a disputei, a controversei, care folosește argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate.
3. S. m. și
f. Adept al eristicii. — Din
fr. éristique.