epuizare - explicat in DEX

epuizare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] – V. epuiza.

epuizare (Dicționar de neologisme, 1986)
EPUIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) epuiza; extenuare. [< epuiza].

epuizare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
epuizáre (-pu-i-) s. f., g.-d. art. epuizắrii; pl. epuizắri

epuizare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EPUIZÁRE, epuizări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire. 2. Operație de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcții. 3. Pierdere a capacității funcționale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură. [Pr.: -pu-i-] — V. epuiza.