epilog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPILÓG, epiloguri, s. n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦
Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din
fr. épilogue, lat. epilogus.epilog (Dicționar de neologisme, 1986)EPILÓG s.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului și subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (
Fig.) Sfârșit, încheiere a unei acțiuni, a unei întâmplări etc. [< fr.
épilogue, it.
epilogo, cf. lat.
epilogus, gr.
epilogos <
epi – la urmă,
logos – vorbire].
epilog (Marele dicționar de neologisme, 2000)EPILÓG s. n. 1. (ant.) alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului. 2. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluția viitoare a personajelor; încheiere. ◊ (fig.) sfârșit, încheiere a unei acțiuni, întâmplări etc. (< fr.
épilogue, lat.
epilogus, gr.
epilogos)
epilog (Dicționaru limbii românești, 1939)*epilóg n., pl.
urĭ sau
oage (vgr.
epílogos). Concluziunea unuĭ romanț [!], uneĭ poeme. Sfîrșitu uneĭ întîmplărĭ în care joacă rol sentimentele:
epilogu acesteĭ drame fu moartea. V.
prolog.epilog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)epilóg s. n.,
pl. epilóguriepilog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)epilog n. concluziunea unei poeme, a unui discurs.
epilog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦
Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. — Din
fr. épilogue, lat. epilogus.