epileptic - explicat in DEX

epileptic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus.

epileptic (Dicționar de neologisme, 1986)
EPILÉPTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de epilepsie. [Cf. fr. épileptique].

epileptic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EPILÉPTIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de epilepsie. (< fr. épileptique, lat. epilepticus)

epileptic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*epiléptic, -ă adj. (vgr. epileptikós). De epilepsie: convulsiunĭ epileptice. Fig. Furios, dezordonat: gesturĭ epileptice. Subst. Bolnav de epilepsie.

epileptic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; adj. f., s. f. epiléptică, pl. epiléptice

epileptic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
epileptic a. 1. de natura epilepsiei; 2. atacat de epilepsie.

epileptic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. — Din fr. épileptique, lat. epilepticus.