epic - explicat in DEX

epic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus.

epic (Dicționar de neologisme, 1986)
ÉPIC, -Ă adj. Care exprimă, în formă de povestire, fapte, idei, sentimente. ◊ Gen epic – gen literar care cuprinde totalitatea producțiilor literare cu caracter narativ. ♦ (Fig.) Demn de o epopee, grandios, de mari proporții. [Cf. fr. épique, lat. epicus, gr. epikos].

epic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÉPIC, -Ă I. adj. 1. care exprimă, în formă de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea producțiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proporții. II. s. f. totalitatea operelor literare aparținând genului epic. (< fr. épique, lat. epicus, gr. epikos)

epic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*épic, -ă adj. (vgr. epikos). Propriŭ epopeiĭ: poemă epică. Ca de epopeĭe, gigantic: luptă epică.

epic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj. 1. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. – Din fr. épique, lat. epicus.

epic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
épic adj. m., pl. épici; f. épică, pl. épice

epic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
epic a. 1. care povestește în versuri o acțiune eroică: poezie epică; 2. demn de epopee: luptă epică.

epic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre cele trei genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. — Din fr. épique, lat. epicus.