eon - explicat in DEX

eon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EÓN, eoni, s. m. Ansamblul forțelor eterne emanate de o ființă, care fac posibilă acțiunea sa asupra lucrurilor, în filozofia neoplatonicienilor și a gnosticilor. [Pr.: e-on] – Din fr. éon.

eon (Dicționar de neologisme, 1986)
EÓN s.m. (Fil.) Spirit considerat de gnostici ca emanat dintr-o inteligență divină. [Pron. e-on. / < fr. éon, cf. gr. aion – eternitate].

eon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EÓN s. m. (la neoplatonicieni și la gnostici) inteligență divină, putere eternă care face posibilă acțiunea acesteia asupra lucrurilor. (< fr. éon, gr. aion, eternitate)

eon (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)
eon = Oeonus.

eon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eón s. m., pl. eóni

eon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EÓN, eoni, s. m. 1. (Fil.; la gnostici) Fiecare dintre multiplele emanații, ipostaze, forme de manifestare ale divinității supreme unice. 2. (Geol.) Diviziune a timpului geologic de cel mai înalt grad. [Pr.: e-on] — Din fr. éon.