enorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ENORÍE, enorii, s. f. Parohie. – Din
ngr. enoría.enorie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)enoríe (enoríi), s. f. – Parohie. –
Mr. enurie. Ngr. ἐνορία.
Sec. XVIII (Gáldi 180). –
Der. enoriaș, s. m. (persoană care ține de o parohie);
enorit, s. m. (
înv., enoriaș), din
ngr. ἐνορίτης.
enorie (Dicționaru limbii românești, 1939)enoríe f. (ngr.
enoria, parohie, d. vgr.
en-órios, din ăuntru [!] hotarelor, d.
óros, hotar. V.
afurisesc). Parohie, circumscripțiunea unuĭ preut [!]. Locuitoriĭ uneĭ enoriĭ. – Vechĭ și
norie (vsl.
noriĭa).
enorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)enoríe s. f.,
art. enoría, g.-d. art. enoríei; pl. enoríi, art. enoríileenorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)enorie f.
1. ocolul în care un preot își exercită funcțiunile;
2. locuitorii unei enorii. [Gr. mod.].
enorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ENORÍE, enorii, s. f. Parohie. — Din
ngr. enoría.