empiriocriticism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul
sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [
Pr.:
-ri-o-] – Din
rus. empiriokritițizm.empiriocriticism (Dicționar de neologisme, 1986)EMPIRIOCRITICÍSM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron.
-ri-o-. / rus.
empiriokritițizm, cf. fr.
empiriocriticisme].
empiriocriticism (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMPIRIOCRITICÍSM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism. (< rus.
empiriokritițizm)
empiriocriticism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)empiriocriticísm (-ri-o-cri-) s. n.empiriocriticism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Formă pozitivistă a empirismului orientată spre eliminarea elementelor apriorice și dualiste; machism. [
Pr.:
-ri-o-] — Din
rus. empiriokritițizm.