elector - explicat in DEX

elector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care îl alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

elector (Dicționar de neologisme, 1986)
ELECTÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Persoană care are dreptul de a participa la o alegere. ♦ Fiecare dintre cei șapte principi care aveau dreptul de a-l alege pe împărat în Germania. 2. (Peior.) Persoană care reușea în vechile regimuri să obțină foarte multe voturi prin diferite manevre. [< fr. électeur].

elector (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ELECTÓR, -OÁRE I. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat. (< fr. électeur)

elector (Dicționaru limbii românești, 1939)
*electór, -oáre adj. (lat. elector). Alegător, care alege pe altu pin [!] votu luĭ. Principe saŭ episcop chemat odinioară să concureze la alegerea împăratuluĭ Germaniiĭ.

elector (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
electór s. m., pl. electóri

elector (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
elector m. od. principe german care avea dreptul de a alege pe împăratul Germaniei.

elector (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. — Din fr. électeur, lat. elector.