efor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop.
2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului. – Din
ngr. éforos.efor (Dicționar de neologisme, 1986)ÉFOR s.m. 1. (
Ant.) Nume dat în Sparta fiecăruia dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control, fiind instituiți ca o contrabalansare a puterii regale.
2. Membru în conducerea unei eforii. [<
éphore, gr.
ephoros <
ephoran – a supraveghea].
efor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)éfor (éfori), s. m. – Epitrop, administrator. –
Mr. efur. Ngr. ἔφορος (
sec. XVIII). –
Der. eforie, s. f. (administrație), din
ngr. ἐφορία (Gáldi).
efor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÉFOR s. m. 1. (în Sparta antică) fiecare dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control. 2. membru în consiliul de conducere al unei eforii (2). (< fr.
éphore, gr.
ephoros)
efor (Dicționaru limbii românești, 1939)*éfor m. (vgr.
éphoros). În vechea Spartă, nume dat celor cincĭ magistrațĭ electivĭ stabilițĭ ca să contrabalanțeze autoritatea regilor și a senatului. Membru al uneĭ eforiĭ. V.
epitrop.efor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)éfor s. m.,
pl. éforiefor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)efor m.
1. numele celor cinci magistrați spartani, însărcinați a supraveghea execuțiunea legilor;
2. inspector, membrul unei eforii.
efor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop.
2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. — Din
ngr. éforos.