educator - explicat in DEX

educator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator, -oris.

educator (Dicționar de neologisme, 1986)
EDUCATÓR, -OÁRE adj. Care educă. // s.m. și f. Persoană care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. ♦ Persoană care se ocupă cu educația copiilor în cămine și grădinițe. [Cf. fr. éducateur, lat. educator].

educator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EDUCATÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); mentor, preceptor. II. s. f. persoană care se ocupă cu educația copiilor preșcolari. (< fr. éducateur, lat. educator)

educator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
educatór adj. m., s. m., pl. educatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. educatoáre

educator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
educator a. privitor la educațiune. ║ m. cel ce dă educațiune.

educator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). — Din fr. éducateur, lat. educator.