educație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau,
p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate. ◊
Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊
Educație fizică = ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [
Var.: (
înv.)
educațiúne s. f.] – Din
fr. éducation, lat. educatio, -onis.educație (Dicționar de neologisme, 1986)EDUCÁȚIE s.f. Educare; influențare sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor și tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (
p. ext.) culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultățile morale, intelectuale și fizice ale unui om, ale unui popor etc. ◊
Educație fizică = dezvoltare armonioasă a fizicului prin exerciții gimnastice. [Gen.
-iei, var.
educațiune s.f. / cf. fr.
éducation, it.
educazione, lat.
educatio].
educație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EDUCÁȚIE s. f. 1. activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei acțiuni. 2. bună creștere, bună cuviință. (< fr.
éducation, lat.
educatio)
educație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)educáție (-ți-e) s. f.,
art. educáția (-ți-a), g.-d. educáții, art. educáțieieducație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EDUCÁȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate.
2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora. ◊
Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊
Educație fizică = ansamblu de exerciții corporale, practicate în școli și universități, destinat întreținerii calităților fizice ale organismului. [
Var.: (
înv.)
educațiúne s. f.] — Din
fr. éducation, lat. educatio, -onis.