ectenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECTÉNIE, ectenii, s. f. (în Biserica ortodoxă) Șir de rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios. – Din
ngr. ektenís.ectenie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ecténie (ecténii), s. f. – Șir de rugăciuni rostite în timpul slujbei.
Ngr. ἐϰτένεια.
Sec. XVII.
ectenie (Dicționaru limbii românești, 1939)ecténie f. (ngr.
ekténia, d. vgr.
ekténeia, rugăcĭune stăruitoare, d.
ektenés, întins, stăruitor. V.
ipo-tenuză, te-tanos). Rugăcĭune în stihurĭ scurte pe care o spune diaconu în mijlocu bisericiĭ saŭ, în lipsa luĭ, preutu [!] în altar. – Și
icténie.ectenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ecténie (-ni-e-) s. f.,
art. ecténia (-ni-a), g.-d. art. ecténiei; pl. ecténii, art. ecténiile (-ni-i-)ectènie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ectènie f. rugăciune continuată, constând din mai multe cereri:
și popii... ceteau ectenii de comând (COȘBUC). [Gr. mod.].
ectenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECTÉNIE, ectenii, s. f. (În Biserica ortodoxă) Rugăciune de cerere sau de mulțumire rostită de către preot sau diacon, la care se răspunde prin: „Doamne miluiește” ori „Dă, Doamne”. — Din
ngr. ektenís.