eclipsa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I.
Tranz. 1. (La
pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare.
2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦
Refl. (
Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din
fr. éclipser.eclipsa (Dicționar de neologisme, 1986)ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. A întuneca (parțial sau total) lumina unui astru.
2. (
Fig.) A umbri, a lăsa în umbră. ♦
refl. A dispărea, a rămâne în umbră. [< fr.
éclipser].
eclipsa (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. a întuneca lumina unui astru. 2. (fig.) a umbri, a lăsa în umbră. II. refl. (fam.) a dispărea, a rămâne în umbră. (< fr.
éclipser)
eclipsa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)eclipsa, eclipsez v. r. a pleca pe furiș, a se face nevăzut
eclipsa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eclipsá (a ~) (e-clip-) vb.,
ind. prez. 3
eclipseázăeclipsa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I.
Tranz. 1. (La
pers. 3; despre astre) A suferi fenomenul de eclipsă (1).
2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦
Refl. (
Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. — Din
fr. éclipser.eclipsà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)eclipsà v.
1. a întrerupe lumina unui astru;
2. fig. a întuneca, a covârși:
a eclipsa pe rivalii săi; 3. a dispare:
s´a eclipsat.