dănănaĭe - explicat in DEX

dănănaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

dănănaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dănănáie (reg.) s. f., art. dănănáia, g.-d. art. dănănắii; pl. dănănắi

dănănaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dănănaie f. minunăție, lucru de mirare: ce dănănaie o mai fi și aceasta ? FIL. [Derivat din dănănăi: lit ceva ce oscilează în depărtare (v. dăndănaie)].

dănănaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. — Din dandanaie.

dănănaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)
dănănáĭe f., pl. ăĭ (d. dădănăĭesc. V. bănănaĭe). Munt. Fam. Comedie, minunăție, extravaganță: mare dănănaĭe și asta! – Și dăndănaĭe (Mold.).