dăbălăza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂBĂLĂZÁ, dăbălăzez, vb. I. (
Reg.)
1. Tranz. (Despre animale) A-și lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști.
2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Probabil din
dăbălăzat.