dușmancă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. –
Dușman +
suf. -că.dușmancă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)dușmancă, dușmance s. f. (peior.) soție, nevastă, consoartă.
dușmancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dușmáncă s. f.,
g.-d. art. dușmáncei; pl. dușmáncedușmancă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUȘMÁNCĂ, dușmance, s. f. Dușmană. —
Dușman +
suf. -că.