dual - explicat in DEX

dual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

dual (Dicționar de neologisme, 1986)
DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].

dual (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)

dual (Dicționaru limbii românești, 1939)
* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.

dual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duál s. n., pl. duále

dual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.

dual (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] — Din fr. duel, lat. dualis.