dumitriță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (
Bot.;
pop.) Tufănică; crizantemă. – Din [Sfântul]
Dumitru +
suf. -iță.dumitriță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dumitríță (dumitríțe), s. f. – Crizantemă (Chrysanthemum indicum). De la
(Sfîntul) Dumitru, fiind perioada ei înflorire.
dumitriță (Dicționaru limbii românești, 1939)dumitríță f., pl.
e (de la numele sfîntuluĭ Dumitru, fiind-că pe atuncĭ înflorește; ngr.
agiodimitrúla; bg.
dimitrovče).
Est. Tufănică, crizantemă:
îmĭ îngrijescniște dumitrițe (Sadov. VR. 1911, 3, 338). A fost adusă din Extremu Orient la 1790 de Pierre, Blancard, căpitan de marină comercială.
dumitriță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dumitríță (plantă)
(-mi-tri-) s. f.,
g.-d. art. dumitríței; pl. dumitríțedumitriță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUMITRÍȚĂ, dumitrițe, s. f. (
Bot.;
pop.) Tufănică; crizantemă. — Din [Sfântul]
Dumitru (
n. pr.) +
suf. -iță.