duminecă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUMÍNECĂ s. f. v. duminică.duminecă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Duminecă f.
1. ultima zi a săptămânei;
Dumineca mare, întâia Duminecă după Rusalii, cade a cincizecea zi după Paști;
2. (Sfânta), zină binefăcătoare în basme, personificarea zilei corespunzătoare;
apa Duminecii, care înconjură raiul (în opozițiune cu
apa Sâmbetei). [Ve- chiu-rom.
dumenecă = lat. (DIES) DOMINICA, adică ziua Domnului, unica numire creștină a zilelor săptămânii (v.
zi)].
duminecă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUMÍNECĂ s. f. v. duminică.