dumicà - explicat in DEX

dumica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic]. – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

dumica (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dumicá (-c, -át), vb. – A sfărîma, a fărîmița, a tăia în bucățele. – Mr. dińic, dińicari. Lat. *dēmῑcāre, de la mῑca „bucățică”, cf. mică (Pușcariu 499; Candrea-Dens., 1095; REW 2551; Rosetti, I, 166, care greșește propunînd lat. demicāre „a lupta”). Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat în sec. XVII) a fost disimilat. Cf. formația paralelă din fr. émittier ‹ mie ‹ lat. mica. După Cihac, II, 94, din slov., ceh. demikát, mag. domika „terci”; este însă mai probabil ca aceste cuvinte să provină din rom. (cf. Scriban). – Der. dumicat, s. m. (fărîmă; îmbucătură).

dumica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dumicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dumícă/dúmică

dumicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dumicà v. 1. a fărăma în bucăți; 2. se zice în special de pâinea sau de mămăliga fărâmată în lapte. [Vechiu-rom. demica = lat. *DEMICARE (din MICA, fărâmă)].

dumica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic]. — Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, farâmitură”).