duduitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DUDUITÚRĂ,duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] – Dudui + suf. -tură.
duduitură(Dicționaru limbii românești, 1939) duduitúră f., pl. ĭ. Rezultatu duduiriĭ: duduiturile uneĭ locomotive.
duduitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) duduitúră(-du-i-) s. f., g.-d. art. duduitúrii; pl. duduitúri
duduitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DUDUITÚRĂ,duduituri, s. f. Duduit. [Pr.: -du-i-] — Dudui + suf. -tură.