ducere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de
a (se) duce1; plecare; mers. –
V. duce1.ducere (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ducere, duceri s. f. păcăleală, înșelătorie; minciună.
ducere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dúcere s. f.,
g.-d. art. dúcerii; pl. dúceriducere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÚCERE, duceri, s. f. Faptul de
a (se) duce1; plecare; mers. —
V. duce1.