dușmănos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. –
Dușman +
suf. -os.dușmănos (Dicționaru limbii românești, 1939)dușmănós, -oásă adj. Plin de dușmănie:
privire dușmănoasă. Adv. Cu dușmănie.
dușmănos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dușmănós adj. m.,
pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoásedușmănos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dușmănos a. plin de dușmănie:
muiere dușmănoasă.dușmănos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. —
Dușman +
suf. -os.