dușmănie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUȘMĂNÍE, dușmănii, s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. –
Dușman +
suf. -ie.dușmănie (Dicționaru limbii românești, 1939)dușmăníe f. Inimiciție, vrăjmășie, ostilitate.
dușmănie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dușmăníe s. f.,
art. dușmănía, g.-d. dușmăníi, art. dușmăníeidușmănie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dușmănie f.
1. dispozițiune ostilă;
2. faptă de dușman.
dușmănie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUȘMĂNÍE s. f. Sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane; vrăjmășie. —
Dușman +
suf. -ie.