dota (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOTÁ, dotéz, vb. I.
Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra.
2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității.
3. A da dotă unei fete.
4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din
fr. doter, lat. dotare.dota (Dicționar de neologisme, 1986)DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare.
2. (
Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești.
3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr.
doter, lat.
dotare].
dota (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr.
doter, lat.
dotare)
dota (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dotá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
doteázădota (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOTÁ, dotez, vb. I.
Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra.
2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității.
3. A da dotă unei fete.
4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. — Din
fr. doter, lat. dotare.dotà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dotà v. a înzestra.