domiciliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din
lat. domicilium, fr. domicile.domiciliu (Dicționar de neologisme, 1986)DOMICÍLIU s.n. Loc, casă unde locuiește în mod stabil cineva. [Pron.
-liu, pl.
-ii. / cf. fr.
domicile, lat.
domicilium].
domiciliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOMICÍLIU s. n. 1. loc, casă unde cineva locuiește în mod stabil. 2. (astrol.) tron
1(3) nocturn al unei planete. (< lat.
domicilium, fr.
domicile)
domiciliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)domicíliu [
liu pron. lyu]
s. n.,
art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)domiciliu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)domiciliu n. locul unde cineva rezidă de obiceiu:
domiciliul e inviolabil.domiciliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. —
Din lat. domicilium, fr. domicile.domiciliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* domicíliŭ n. (lat.
domicilium). Locuință, sediŭ.
Domiciliŭ politic, locu unde votezĭ p. cameră, senat orĭ comună.
Domiciliŭ real, locu unde-țĭ aĭ casa și interesele.