dolină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOLÍNĂ, doline, s. f. Depresiune în formă de pâlnie, formată prin
dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din
scr. dolina. Cf. fr. doline.dolină (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOLÍNĂ s. f. relief carstic, cu aspect de pâlnie, format prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. (< fr.
doline)
dolină (Dicționaru limbii românești, 1939)* dolínă f., pl.
e (germ.
doline, d. sîrb. nsl.
dolina, bg. rus.
dolina, vale. V.
dolie 1).
Geogr. Adîncătură de firma uneĭ pîlniĭ în stîncile calcaroase (ca’n Corso și’n podișu Mehedințuluĭ. – Ca cuv. pop. în Ban.
dólină (pl.
ĭ). vălcea, vine din sb. V.
ponor.dolină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dolínă s. f.,
g.-d. art. dolínei; pl. dolínedolină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dolină f. (ca termen geografic) scobitură a terenului în formă de pâlnie. [Slav. DOLINA, vale].
dolină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. — Din
sb. dolina. Cf. fr. doline.