dojenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de
a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. –
V. dojeni.dojenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dojeníre s. f.,
g.-d. art. dojenírii; pl. dojeníridojenire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOJENÍRE, dojeniri, s. f. Acțiunea de
a (se) dojeni și rezultatul ei; mustrare. —
V. dojeni.