dogì - explicat in DEX

dogi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. – Din doagă.

dogi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogésc, imperf. 3 sg. dogeá; conj. prez. 3 să dogeáscă

dogì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dogì v. 1. a plesni doagele; 2. a plesni în genere: clopotele se dogiau POP.; 3. fig. a răguși, a slăbi: glasul mi se dogise AL.

dogi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOGÍ, dogesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre butoaie, putini etc.) A avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte. ◊ Tranz. Uscăciunea dogește butoaiele. 2. Fig. (Despre voce) A suna răgușit. — Din doagă.