dogar - explicat in DEX

dogar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.

dogar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped.

dogar (Dicționaru limbii românești, 1939)
dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe.

dogar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dogár¹ (persoană) s. m., pl. dogári

dogar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dogár² (instrument) s. n., pl. dogáre

dogar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi.

dogar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. — Doagă + suf. -ar.