dobitocește (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOBITOCÉȘTE adv. Ca dobitoacele; prostește; fără bun-simț. –
Dobitoc +
suf. -ește.dobitocește (Dicționaru limbii românești, 1939)dobitocéște adv. Ca dobitocu:
a bea dobitocește. Fam. Excesiv, grozav:
acolo era dobitocește de bine!dobitocește (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dobitocéște adv.dobitocește (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOBITOCÉȘTE adv. Ca dobitoacele; prostește; fără bun-simț. —
Dobitoc +
suf. -ește.