dobitocie - explicat in DEX

dobitocie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.

dobitocie (Dicționaru limbii românești, 1939)
dobitocíe f. Prostie, stupiditate: mare dobitocie pe capu tăŭ, măĭ!

dobitocie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile

dobitocie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dobitocie f. 1. vieață animală; 2. fig. prostie, stupiditate.

dobitocie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. — Dobitoc + suf. -ie.