diviniza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIVINIZÁ, divinizez vb. I.
Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a proslăvi.
2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină, a deifica. – Din
fr. diviniser.diviniza (Dicționar de neologisme, 1986)DIVINIZÁ vb. I. tr. A iubi, a adora (ca pe un zeu, ca pe o divinitate). ♦ A pune în rândul zeilor, al divinităților. [< fr.
diviniser].
diviniza (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIVINIZÁ vb. tr. 1. a trece în rândul zeilor, al divinităților. 2. a iubi, a adora nespus pe cineva, a idolatriza. (< fr.
diviniser)
diviniza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)divinizá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
divinizeázădiviniza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIVINIZÁ, divinizez, vb. I.
Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza.
2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. — Din
fr. diviniser.divinizà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)divinizà v.
1. a pune în rândul zeilor:
Romanii divinizau pe toți împărații; 2. fig. a exalta peste măsură.