distra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTRÁ, distrez, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza.
2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din
fr. distraire.distra (Dicționar de neologisme, 1986)DISTRÁ vb. I. tr. A îndepărta atenția cuiva de la ceva care îl obosește sau îl obsedează. ♦
tr., refl. A petrece sau a face să petreacă, a (se) destinde, a (se) amuza. [< fr.
distraire].
distra (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)distrá (-éz, -át), vb. – A distrage, a amuza. –
Var. (
înv.)
distrage. Fr. distraire, var. adaptată conjugării
vb. a trage. –
Der. distractiv, adj.;
distracți(un)e, s. f.;
distrat (
var. înv. distras),
adj., din
fr.distra (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISTRÁ vb. I. tr. a petrece, a face pe cineva să folosească timpul în mod plăcut. II. tr., refl. a petrece, a (se) destinde, a (se) amuza. (< fr.
distraire)
distra (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)distrá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
distreázădistra (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTRÁ, distrez, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza.
2. Tranz. (Rar) A distrage. — Din
fr. distraire.distrà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)distrà v. V.
distrage (= fr.
distraire).