distracție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement.
2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din
fr. distraction, lat. distractio.distracție (Dicționar de neologisme, 1986)DISTRÁCȚIE s.f. 1. Ceea ce amuză, distrează; petrecere, amuzament.
2. Neatenție. [Gen.
-iei, var.
distracțiune s.f. / cf. fr.
distraction, lat.
distractio].
distracție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISTRÁCȚIE s. f. 1. ceea ce distrează; petrecere, amuzament. 2. neatenție. (< fr.
distraction, lat.
distractio)
distracție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)distrácție (-ți-e) s. f.,
art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)distracție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement.
2. Lipsă de atenție, de concentrare. — Din
fr. distraction, lat. distractio.