distincțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție.distincțiune (Dicționar de neologisme, 1986)DISTINCȚIÚNE s.f. v.
distincție.
distincțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)* distincțiúne f. (lat.
distintio, -ónis). Acțiunea de a distinge. Diferență:
distincțiunea între bine și răŭ. Diviziune, separațiune:
distincțiunea puterilor. Considerațiune, prerogativă, onoare:
a primi semne de distincțiune. Aspect nobil:
un om de o rară distincțiune. – Și -
íncție.distincțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)distincți(un)e f.
1. acțiunea de a distinge;
2. deosebire și ceeace stabilește o deosebire între oameni:
semn de distincțiune; 3. foloase de naștere sau de merit:
persoană de distincțiune.distincțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție.