disprețuitor - explicat in DEX

disprețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: --țu-i-] – Disprețui + suf. -tor.

disprețuitor (Dicționar de neologisme, 1986)
DISPREȚUITÓR, -OÁRE adj. Care disprețuiește. // adv. Cu dispreț. [< disprețui + -tor].

disprețuitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISPREȚUITÓR, -OÁRE adj., (și adv.) care disprețuiește. (< disprețui + -tor)

disprețuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
* disprețuitór, -oáre adj. Care disprețuĭește: disprețuitor de banĭ.

disprețuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre

disprețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] — Disprețui + suf. -tor.