dispozitiv - explicat in DEX

dispozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.

dispozitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
DISPOZITÍV s.n. 1. Ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. Dispoziție pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. Parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. [< fr. dispositif, it. dispositivo].

dispozitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. (< fr. dispositif)

dispozitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dispozitív n., pl. e (fr. dispositif, d. lat. dispósitus, așezat). Așezare, dispozițiune (într’o mașinărie). Hotărîre, deciziune, orînduire.

dispozitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dispozitív s. n., pl. dispozitíve

dispozitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dispozitiv n. 1. partea unei legi, sentințe sau decret, ce conține dispozițiunile; 2. aranjarea părților unui aparat tehnic: dispozitivul unui aparat fotografic.

dispozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). — Din fr. dispositif.