dispoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊
Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se afla etc.)
la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva.
2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan.
3. Stare sufletească (bună sau rea);
p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [
Var.:
dispozițiúne s. f.] – Din
fr. disposition, lat. dispositio, -onis.