dispensa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPENSÁ, dispenséz, vb. I.
1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la...
2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din
fr. dispenser, lat. dispensare.dispensa (Dicționar de neologisme, 1986)DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la...
2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr.
dispenser, it., lat.
dispensare].
dispensa (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr.
dispenser, lat.
dispensare)
dispensa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dispensá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
dispenseázădispensa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPENSÁ, dispenséz, vb. I.
1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la...
2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. — Din
fr. dispenser, lat. dispensare.dispensà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dispensà v.
1. a distribui, a împărți:
providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva:
te dispensez de a mai veni; 3. a se abține.