discorda - explicat in DEX

discorda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

discorda (Dicționar de neologisme, 1986)
DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează și (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].

discorda (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)

discorda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză

discordà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
discordà v. a fi discordant: s’a discordat chitara AL.

discorda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. — Din fr. discorder, lat. discordare.