discontinuitate - explicat in DEX

discontinuitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate între mai multe elemente care se succedă în timp sau în spațiu; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta, îndepărtată de ea, a unei mărimi. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité.

discontinuitate (Dicționar de neologisme, 1986)
DISCONTINUITÁTE s.f. Lipsă de continuitate; întrerupere. ♦ (Mat.) Proprietate a unei funcții de a sări de la o valoare la alta, fără a trece prin valorile intermediare. [Pron. -nu-i-. / cf. fr. discontinuité].

discontinuitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISCONTINUITÁTE s. f. 1. lipsa de continuitate; întrerupere. ◊ (mat., fiz.) variație bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecerea de la o valoare la alta, fără parcurgerea valorilor intermediare. ◊ modificare rapidă a valorii unui element meteorologic pe distanțe mici. 2. categorie filozofică desemnând distribuția și succesiunea cu întreruperi în spațiu și timp a materiei. (< fr. discontinuité)

discontinuitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
* discontinuitáte f. (fr. discontinuité). Întrerupere, intermitență.

discontinuitate (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DISCONTINUITÁTE (‹ fr.) s. f. Lipsă de continuitate.; intermitență. ♦ (GEOL.) Suprafață din interiorul Pământului evidențiată prin variațiile bruște ale vitezei și modului de propagare a undelor seismice longitudinale și transversale. Principalele discontinuități sunt (după numele celor care le-au stabilit): Conrad (între pătura de granit și cea de bazalt), Mohorovicić (între scoarța terestră și manta, la adâncimea de 35-60 km sub continente și de 6-10 km sub oceane), Gutenberg-Wichert (separă mantaua de nucleu, la adâncimea de 2.900 km și absoarbe undele seismice transversale), Lehman (separă nucleul extern de de nucleul intern al Pământului, la adâncimea de 5.120 km). ♦ (MAT., FIZ.) Variație bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea valorilor intermediare. ◊ D. de speța întâia (a unei funcții într-un punct) = d. la care, în punctul considerat, limitele laterale ale funcției există și sunt diferite. ◊ D. de speța a doua = d., la care, în punctul considerat, cel puțin una dintre cele două limite laterale nu există.

discontinuitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
discontinuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. discontinuitắții; pl. discontinuitắți

discontinuitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
discontinuitate f. lipsă de continuitate.

discontinuitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISCONTINUITÁTE, discontinuități, s. f. Lipsă de continuitate; intermitență. ♦ (Mat., Fiz.) Variație bruscă și în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea mărimilor intermediare. [Pr.: -nu-i-] — Din fr. discontinuité.