direcțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție.direcțiune (Dicționar de neologisme, 1986)DIRECȚIÚNE s.f. v.
direcție.
direcțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)* direcțiúne f. (lat.
diréctio, -ónis). Acțiunea de a dirija:
direcțiunea uneĭ afacerĭ. Diviziune administrativă încredințată unuĭ director:
direcțiunea uneĭ școale, direcțiunea căilor ferate. Directorat, funcțiunea funcțiunea de director. Directorat, cancelaria, rezidența directoruluĭ. Sensu uneĭ mișcărĭ, uneĭ propozițiunĭ:
proĭectilele urmează o direcțiune parabolică, direcțiunea aculuĭ magnetic e spre nord. – Și
écție, (rus.
direckiĭa).
direcțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)direcțiúne v. dirécție2direcțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)direcțiune f.
1. acțiunea de a dirija, de a administra:
direcțiunea unei afaceri; 2. diviziune administrativă încredințată unui director:
direcțiunea generală a poștelor; 3. biuroul și reședința unui director;
4. sensul unei mișcări, al unei pozițiuni:
direcțiunea uliței.direcțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIRECȚIÚNE s. f. v. direcție.