dințar - explicat in DEX

dințar (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
DINȚÁR, dințáre, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care oprește pătrunderea corpurilor aduse de apă.

dințar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

dințar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
dințar, -ăreasă, dințari, -ărese s. m., s. f. medic stomatolog.

dințar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dințár s. n., pl. dințáre

dințar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dințar m. 1. unealtă cu care se îndreptează dinții ferestrăului; 2. grătar ce se pune în dreptul scocurilor morii spre a opri murdăriile ce vin pe apă.

dințar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. — Dinte + suf. -ar.