dința (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DINȚÁ, dințéz, vb. I.
Tranz. A face dinți (
2) pe marginea unui obiect. – Din
dințat (derivat regresiv) sau din
dinte.dința (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dințá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
dințeázădința (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DINȚÁ, dințéz, vb. I.
Tranz. A face dinți (
2) pe marginea unui obiect. — Din
dințat (derivat regresiv) sau din
dinte.