dințărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții. –
Dinte +
suf. -ărit (după
tc. diș-parasi „bani de dinți”).
dințărit (Dicționaru limbii românești, 1939)dințărít n., pl.
urĭ (d.
dințĭ, format ca și
oĭerit, vădrărit).
Fam. Taxa pe care o plătește lupu din poveste p. ascuțitu dinților.
dințărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dințărít (
fam.)
s. n.dințărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dințărit n. plată ce se zice că plătiau creștinii unui turc, fiindcă și-a ostenit dinții mâncând în casa lor: (despre popi)
mâncați tot plăcinte și găini fripte, iar la urmă vă plătește și dințăritul CR. [Formațiune analogică după numele vechilor dări: dijmărit, pogonărit, etc.].
dințărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. —
Dinte +
suf. -ărit (după
tc. diș-parasi „bani de dinți”).