dihor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât
(Putorius putorius). [
Acc. și:
díhor] – Probabil din
sl. *dyhorŭ.dihor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dihór (-ri), s. m. – Mamifer carnivor care se apără răspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius).
Sl. *dŭchorĭ „miros urît” (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich,
Slaw. Elem., 23),
cf. sb.,
cr.,
cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56).
dihor (Dicționaru limbii românești, 1939)díhor (est) și
dihór (vest) m. (vsl.
tŭhorĭ, din
dŭhorĭ, a.î., d.
duhnonti, a exala, a duhni [ca lat.
putorius, dihor, d.
putor, putoare; fr.
putois], nsl.
dihúr díhor, thor, sîrb.
tvor, rut.
thir, rus.
horĭ. V.
duh, dugieș, jder, tigoare). Un fel de jder cu blana maĭ proastă și care ucide cu ferocitate și mănîncă păsările domestice, pe care le prinde noaptea amețindu-le cu putoarea luĭ.
dihor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dihór/díhor s. m.,
pl. dihóri/díhoridihor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dihor m. mamifer carnivor ce răspândește un miros urît: se vânează pentru blana sa (galbenă cu vârfuri negre), mai ieftină de cât a jderului. [Slav. DIHORŬ (dela
dyhati, a sufla greu)].
dihor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât
(Putorius putorius). [
Acc. și:
díhor] — Probabil din
sl. *dyhoru.